Ce este limfedemul?

Limfedemul reprezinta o acumulare excesiva a limfei localizata in general la nivelul membrelor superioare/inferioare, torace, abdomen, gat si zona inghinala/pubiana, apare atunci cand circulatia limfatica este intrerupta.

Limfedemul poate fi:

  • Limfedem primar: este o afectiune congenitala, o anomalie a sistemului limfatic din viata intrauterine. Poate aparea la nastere, in copilarie, in adolescenta sau la maturitate.
  • Limfedem secundar: este cauzat de o disfunctie a sistemului limfatic, in urma unei interventii chirurgicale cu evidare ganglionara, post radioterapie, chimioterapie, traumatism, arsura de gradul II-III sau infectii localizate.

Limfedemul secundar este cea mai frecventa forma de limfedem si apare ca urmare a unei leziuni sau obstructii a sistemului limfatic. Cauzele includ:

a) Interventii chirurgicale si oncologie

  • Indepartarea ganglionilor limfatici – de exemplu, in tratamentul cancerului de san, uterin, de prostata sau de piele. Daca ganglionii sunt indepartati, drenajul limfatic este afectat.
  • Radioterapia – poate deteriora vasele limfatice, reducand capacitatea lor de a transporta limfa.
  • Chimioterapia – in unele cazuri poate afecta structura si functia sistemului limfatic.

b) Infectii

  • Infectiile bacteriene recurente (celulita, erizipel) pot inflama si deteriora permanent vasele limfatice.
  • Filarioza limfatica – o boala tropicala parazitara (produsa de filarii), este o cauza principala de limfedem in tarile in curs de dezvoltare.

c) Traumatisme si arsuri

Loviturile puternice, interventiile chirurgicale majore sau arsurile pot afecta traiectul limfatic, ducand la stagnarea limfei.

d) Imobilizarea pe termen lung

Pacientii imobilizati la pat, in special cei cu afectiuni neurologice sau in varsta, pot dezvolta limfedem din cauza lipsei miscarii musculare care ajuta in mod normal la circulatia limfei.

e) Obezitatea

Greutatea corporala excesiva poate comprima vasele limfatice, iar tesutul adipos in exces interfereaza cu drenajul limfatic, crescand riscul de limfedem.

f) Interventii ortopedice

Protezele de sold, fracturile majore sau chirurgia spinala pot, in cazuri rare, afecta fluxul limfatic.


Factori de risc agravanti

Chiar daca limfedemul are o cauza clara, anumiti factori pot agrava starea:

  • Lipsa exercitiilor fizice;
  • Expunerea la temperaturi extreme (bai fierbinti, sauna);
  • Imbracamintea sau accesoriile prea stramte;
  • Taieturi, intepaturi sau infectii in zona afectata.

Simptomele limfedemului sunt:

  • Senzatie de greutate si imobilitate a bratului
  • Senzatie de tensiune la nivelul pielii si modificarea acesteia
  • Inflamatie cronica, durere si impotenta functionala

CARE SUNT STADIILE LIMFEDEMULUI?

STADIUL 0                           stadiu subclinic specific limfedemului secundar (predispozitie  de a dezvolta limfedemul)

STADIUL I                            reversibil (partial reversibil la pozitii antigravitationale)

STADIUL II                           ireversibil (limfedem instalat)

STADIUL II AVANSAT       ireversibil (limfedem instalat si fibrozat)

STADIUL III                         elefantiazis (membrul nu mai respecta proportiile anatomice)


Concluzie

Intelegerea cauzelor limfedemului este esentiala pentru preventie, diagnostic si tratament precoce. Fie ca este vorba despre o predispozitie genetica sau o consecinta a unei interventii chirurgicale, monitorizarea atenta a semnelor si interventia timpurie pot preveni complicatii serioase.

Pentru persoanele care au trecut prin tratamente oncologice sau sunt in categoria de risc (varstnici, persoane imobilizate, obezi), educatia si supravegherea medicala continua sunt esentiale pentru a tine limfedemul sub control.

Pe aceasta pagina veti gasi informatii importante despre constientizarea si gestionarea limfedemului primar si secundar, scrise de catre colaboratoarea noastra:

FIZIOTERAPEUT FLORY STAN:

  • Fiica de pacienta oncologica cu limfedem
  • Navigator de pacienti
  • Fizioterapeut specializat in recuperare oncologica
  • Fizioterapeut specializat in managementul si tratamentul limfedemului
  • Tehnician nutritionist
  • Formator cursuri managementul si tratamentul limfedemului

Contact : limfedemflorystan@gmail.com

Recommended Posts

No comment yet, add your voice below!


Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *