Escara, cunoscută în termeni medicali ca ulcer de presiune sau ulcer de decubit, este o plagă cronică ce apare atunci când țesuturile moi rămân comprimate mult timp între os și suprafața pe care se sprijină corpul. Presiunea constantă reduce circulația sângelui și aportul de oxigen, iar primele leziuni se pot forma chiar în câteva ore.

Riscul nu îi privește doar pe vârstnicii care stau la pat de mult timp. Leziunile pot apărea și după perioade relativ scurte de imobilizare, de exemplu în timpul recuperării după o operație sau un traumatism, motiv pentru care familia și îngrijitorii trebuie să știe ce semne să urmărească.

Zonele cele mai expuse și primele semne

Escarele apar mai ales deasupra proeminențelor osoase, acolo unde stratul de țesut dintre os și piele este subțire: zona sacrală, fesele, șoldurile, coatele, umerii, gleznele, călcâiele, urechile și partea din spate a capului. Pielea acestor zone trebuie verificată zilnic, la schimbarea poziției sau în timpul toaletei, pentru că recunoașterea timpurie face diferența dintre o roșeață trecătoare și o rană greu de vindecat.

Pentru o persoană care stă la pat cea mai mare parte a zilei, suprafața de sprijin contează foarte mult, alături de îngrijirea pielii. O saltea antiescare cu presiune alternantă este alcătuită din celule sau tuburi care se umflă și se dezumflă pe rând, cu ajutorul unui compresor, astfel încât punctele de sprijin se schimbă continuu, iar presiunea nu mai apasă mult timp pe aceleași zone. Alegerea între modelul cu bule și cel tubular depinde de greutatea bolnavului și de gravitatea escarei, dacă aceasta a apărut deja.

Cele patru stadii ale escarei

Escarele se clasifică, de regulă, în patru stadii, numite și grade, în funcție de profunzimea leziunii.

La gradul 1, pielea rămâne intactă, dar apare o zonă roșie care nu dispare în 30 de minute după îndepărtarea presiunii. Zona poate fi dureroasă, mai fermă sau mai moale și mai caldă sau mai rece decât pielea din jur. La persoanele cu pielea mai închisă la culoare, această modificare se observă mai greu.

La gradul 2, stratul superficial al pielii se deteriorează și apare o rană deschisă, roz-roșiatică, uneori sub forma unor vezicule intacte sau sparte, cu sau fără secreții.

La gradul 3, leziunea trece de derm (piele) și ajunge la țesutul adipos de sub piele; poate apărea țesut mort, negru, sub formă de crustă, iar plaga poate forma gauri profunde, numite „buzunare”.

La gradul 4, rana ajunge până la mușchi sau chiar până la os, care pot deveni vizibile, iar secrețiile și țesutul necrozat (mort) sunt frecvente. Începând cu gradul 2, îngrijirea plăgii se stabilește împreună cu medicul sau cu asistentul medical.

Cine are riscul cel mai mare

Imobilitatea și nivelul scăzut de activitate sunt principalii factori de risc. Pe lângă acestea, contează mobilitatea limitată de fracturi, contracturi, durere sau deficite neurologice, malnutriția, deshidratarea, scăderea în greutate, dar și obezitatea. Umiditatea provocată de incontinență, transpirație sau secreții face pielea mai fragilă, iar bolile neurologice, accidentul vascular cerebral, leziunile măduvei spinării, intervențiile chirurgicale majore sau anumite medicamente pot afecta starea de conștiență sau sensibilitatea, astfel încât bolnavul nu mai simte nevoia să își schimbe poziția.

Odată identificați acești factori, este mai ușor de văzut unde trebuie concentrată îngrijirea: pielea curată și uscată, lenjeria din bumbac  trebuie schimbată imediat ce se udă, o alimentație și o hidratare adecvate și verificarea aparatelor gipsate, care nu trebuie să comprime excesiv.

Prevenirea escarelor presupune utilizarea unei saltele antiescare, a protecțiilor antiescare pentru călcâie, aplicarea cremelor de protecție a pielii în cazul persoanelor care poartă scutece pentru adulți, precum și verificarea și schimbarea la timp a scutecelor, pentru a preveni contactul prelungit al pielii cu umezeala și substanțele iritante. Aceste măsuri, alături de schimbarea periodică a poziției pacientului și monitorizarea atentă a pielii, contribuie la reducerea riscului de apariție a escarelor.

Repoziționarea, la pat și în șezut

Persoanele imobilizate la pat trebuie repoziționate cel puțin o dată la două ore, dacă starea lor permite. Salteaua specială ajută, dar nu înlocuiește schimbarea poziției. Bolnavul se mută prin ridicare, nu prin tragere pe cearșaf, iar în poziție laterală se așază între picioare perne sau protecții speciale, ca genunchii și gleznele să nu se atingă. Călcâiele au nevoie de atenție separată: o pernă sau o protecție așezată sub gambe le poate ține ușor suspendate. Un bolnav sprijinit pe multe perne poate aluneca spre capătul patului, iar tălpile apăsate în tăblie devin o nouă zonă de risc. Colacii de sprijin nu sunt recomandați, pentru că mută presiunea pe marginea lor și pot provoca o escară circulară.

În șezut, presiunea asupra feselor și a zonei sacrale este mai mare decât în poziție culcat. Cine petrece multe ore pe zi într-un scaun rulant pliabil ar trebui să își mute greutatea la fiecare 15-20 de minute, de pe o fesă pe cealaltă, sprijinindu-se pe cotiere, înclinându-se spre spate sau aplecându-se înainte. O pernă antiescare care modifică alternativ punctele de sprijin completează aceste mișcări, fără să le înlocuiască.

Atenția de zi cu zi face diferența

Prevenirea escarelor se sprijină pe câteva gesturi repetate constant: verificarea pielii, schimbarea poziției, reducerea presiunii pe zonele osoase, igiena atentă și o alimentație potrivită. Fiecare dintre ele ajută, însă împreună reduc mult riscul apariției leziunilor.

Pentru familia unei persoane imobilizate, cel mai important este ca primele semne să fie observate la timp. O roșeață care nu dispare după îndepărtarea presiunii trebuie discutată imediat cu medicul sau cu asistentul medical, pentru că o escară observată la gradul 1 se tratează mult mai ușor decât una ajunsă până la os.

Autor:

Ionuț Zavera – Specialist în tratarea escarelor și îngrijirea medicală la domiciliu | SANACAS – Firmă specializată în servicii de îngrijire medicală la domiciliu.